Iubesc stewardessele.

Cand am mers spre bucuresti erau 2, una mai batrana si alta mai tanara (asta e regula, exact ca si la pilotare). Aia mai tanara era foarte dulce, prietenoasa si avea o fata comerciala, era facuta pentru asa ceva. Pentru mine ramane un simbol al stewardesselor.
Pe avion mi-a fost rau, a avut grija de mine si mi-a oferit apa si o bombonica. Partea dura e ca eram imbracat in haine army iar eu stateam ca un copil nevinovat cu gura bagata intr-o punga de hartie si vomitam ca magaru’.

Seara, cand am venit, a fost o stewardessa si mai dulce. Avea ochii mari si sprancenele medii, nici subtiri, nici groase - o dulceata.
Statea cuminte pe scaunul ei atunci cand avionul a aterizat/decolat, ma uitam la ea tot timpul, god bless her face.

Nu mi-a placut engleza care o vorbeau master-stewardessele.

Am fost la Bucuresti si am rezolvat treburile.
Din pacate Tarom e o companie caruia nu ii pasa de clientii care fac rute interne. Am pornit cu 20 de minute mai tarziu la plecarea spre Bucuresti si cu 35 la plecarea din Bucuresti.

Evident, avionul a intarziat.

Cand am mers ne-am intalnit cu domnul Bolojan, a stat in fata noastra si a fost martor atunci cand mi-a fost rau de avion si mi-am dat matzele unei pungi.

Am pierdut vremea prin Bucuresti, m-am plimbat mult cu metroul si nu voi uita niciodata cuvantul “Distor”.

Pe avion, atat la dus cat si la intors, am vazut doua gagici simpatice.