Toata maneliciunea si pizdaliciunea Oradiei a fost ieri seara in Heat.
Poze aveti de la Oradeanul.

Handjob placut turistilor.

Am fost la Bucuresti si am rezolvat treburile.
Din pacate Tarom e o companie caruia nu ii pasa de clientii care fac rute interne. Am pornit cu 20 de minute mai tarziu la plecarea spre Bucuresti si cu 35 la plecarea din Bucuresti.

Evident, avionul a intarziat.

Cand am mers ne-am intalnit cu domnul Bolojan, a stat in fata noastra si a fost martor atunci cand mi-a fost rau de avion si mi-am dat matzele unei pungi.

Am pierdut vremea prin Bucuresti, m-am plimbat mult cu metroul si nu voi uita niciodata cuvantul “Distor”.

Pe avion, atat la dus cat si la intors, am vazut doua gagici simpatice.

La 6:00AM pornesc spre Bucuresti.
La 7:15AM ajung in Bucuresti.
La 8:40PM pornesc din Bucuresti.
La 10:00PM ajung in Oradea.

Daca nu ma intorc, va salut.

Am aflat ca a murit Alex de la stari.ro

E normal sa moara cineva, insa nu e normal ca azi sa imi pun o intrebare la care sa-mi raspunda tocmai blogul lui Alex.

Mergeam pe tramvai si ascultam vocea robotului care prezenta urmatoarea statie, mi-a trecut prin minte un site care stiam ca are o voce de robot feminin si pentru limba romana, insa nu mi-l aminteam desi incercam din rasputeri. Pentru un moment am crezut ca vocea e a robotului respectiv.
Acum 2 minute aflu ca a murit Alex intr-un accident de masina, headerul blogului sau imi parea cunoscut, stiam ca a scris ceva care pointa spre mine, fapt ce a facut sa caut dupa “netics” pe blog. Am gasit postul “Text reader“, ia ghiciti la ce intrebare imi raspundea.. Ce subtil este destinul.

Ei bine, acum Alex s-a dus de la noi. In urma sa a ramas blogul care acum a capatat o greutate emotionala mult mai mare, e marcant sa citesti insemnarile unui om care tocmai a murit. Se pare ca ma citea.

Alex a murit intr-un accident rutier.

Intotdeuna am avut probleme cu titlul. Sa-l pun inainte sau dupa ce scriu continutul postului?
Mai nou il pun tot dupa, cred ca asa ar fi si normal sa-l pun, conform strategiilor de marketing din literatura (cunoastem romane care sunt celebre acum insa care probabil cu un alt nume nu ar fi acaparat atentia publicului si nu ar fi colorat atmosfera de baza). Consider ca titlul da culoare continutului, fie ca e vorba de o carte, un ziar, un post amarat pe un blog citit de nimeni. (eh, hai ca-s modest)

Azi m-a plouat. In spatele pietei din capat nufaru e un loc mare acoperit, acolo probabil e piata in timpul verii - de fapt nu stiu daca mai e, ce-mi aduc aminte acum e ca pe cand aveam 10-12 ani s-a mutat piata externa, daca pot sa-i zic asa, de la Cetate (toate putorile, toate sudorile) in capat Nufarul, ei bine, in locul ala m-am adapostit cateva minute de ploaie si admiram intr-o transa constienta, indreptat cu fata spre Salem, cum curgeau fulgerele din ceruri.

O veche lectura mi-a scrijelit pe cortex niste idei legate de fulgere si oamenii careu au “nenorocul” de a fi fulgerati. Evident, viata nu e un joc la loterie iar fulgerele nu lovesc oamenii la intamplare, totul avand un fundament subtil (de la legea atractiei la legea cauzei si efectului) - in ostila mea parere de credincios cerebral.

M-au luat amintirile pe sus si am luat “Punjabi MC - Mundian to bach ke”. Ce vremuri, ce vremuri!
Mai intra cineva pe IRC? Cu cat entuziasm tratam probleme pe #CService cand eram mai copil decat acum, cat de mult uram eu pupincuristii si cat de mult dispretuiam sa pup in fund persoane cu care n-aveam nimic in comun si voiam doar sa-mi serveasca un interes.

Am vazut un corcodus azi si mi s-a facut pofta, am simtit gustul amar-acrisor in gura fara sa gust macar din vreun fruct. Corpul uman e ceva care merita atentie si dedicare pentru studiu, structura si rolul fiecarui element din “micul univers” al fiecarei personalitati.
Pasionatii de numerologie cred ca ar gasi un sens pentru fiecare numar din corpul nostru, un exemplu ar fi distanta de la cristalin la retina care e fix 24mm la un ochi sanatos.
2×12=24, 12 semne zodiacale, 1+2 = 3, trinitate.. etc etc
Eu unul sunt praf la numerologie si n-am studiat deloc latura aceasta a stiintelor divinatorii “neopagane”, acelasi lucru l-as putea spune despre “interpretarea viselor”.

A traznit undeva prin zona si am tresarit, semn ca tre sa ma retrag incet din acest monolog.

ghiveci
oaie
inspectie
tirbuson
vignetare

cul, nu?

Nu am inspiratie. Va rog reveniti.

Seara ce tocmai a trecut a fost una din acele seri in care nu am cu cine merge afara. In astfel de seri prefer sa ma duc in zone pe care le iubesc si pe care le respect din copilarie - in gara. Imi plac sinele, trenurile si garile atat de mult incat as fi in stare sa recunosc ca unul din visele mele din copilarie era sa fiu mecanic pe locomotiva.

Era foarte tare cand eram mic, calatoream destul de mult cu trenul, mai ales atunci cand mergeam la mare si, desi nu puteam, incercam totusi sa stau treaz noaptea si sa privesc pe geam. Imi aduc aminte cu exactitate diminetile racoroase de vara cand calatoream cu trenul si ieseam pe holul ingust, eram pe langa Bucuresti, insa de acolo pana la mare timpul trecea foarte repede. Culturile de floarea soarelui erau imediat observate cand treceam zona Fetesti-Cernavoda, zona in care era de admirat si frumusetea arhitecturala a podurilor, dar eu nu imi amintesc decat ca mergeam mai mult timp pe un pod lung.

Mi-am luat produsele care ma vor omori intr-o zi, de la McDonald’s, si m-am dus in gara. Am mai povestit de serile mele pierdute prin gara si cand aveam bynetics.
Mancam linistit pe una din multiplele banci jegoase, calatorii din trenul personal Cluj Napoca - Oradea tocmai coboreau si se uitau, cred, ciudat la mine. Mancam ca un slab infometat cei 3 hamburgeri, o portie mare de cartofi si un lipton mare.

Ah da, voi stiati ca atungi cand trenul ajunge la capatul liniei este verificat de 5 oameni care, paradoxal, fac vreo 3 ture dintr-un capat in celalalt al trenului doar ca sa inchida toate geamurile, sa verifice daca nu au ramas oameni in compartimente, sa se uite daca sunt mizerii pe jos, sa curete pe jos, sa inchida usile?
Eu n-am stiut, credeam ca asta trebuie sa se intample in depou, nu in gara, sub ochii copiilor care stau cuminti pe banca si-si mananca hamburgerii fericiti.

Nu pot sa inteleg rostul gardurilor de separatie dintre liniile de tramvai din statia de la gara mare. Chiar trebuie sa ma cracesc tot timpul ca sa trec dintr-o parte intr-alta atunci cand vine un tramvai?

De fiecare data cand am circulat cu tramvaiul 44, in drumul sau spre depou - caci de fapt tramvaiul 44 face tura Borsului, am intalnit oameni beti sau drogati.

Am pierdut legatura cu noul tramvai, nu m-am mai dat cu el de cateva zile. As vrea sa ma dau iar, asta pentru a-i verifica conditia.

Revenind la gara. Mi-am mancat ce aveam de mancat si apoi mi-am consumat 25 de minute din viata vorbind cu o buna iubita de a mea la telefon. Felinarele imi faceau cu ochiul din departarile depoului.
Daca in timp ce eram in gara, si vorbeam la telefon, cerul era senin si se zareau marile stele din constelatia Orion, cand am parcurs celebra distanta Cantemir-Velenta, parca cerul nu mai era atat de fericit - “Am stat si m-am gandit, oi fi eu de vina? Ba, dar eu nu am nimic, cum sa fiu eu?”. Sec, insa totul va deveni suculent cand imaginatia voastra va calatori dincolo de gardul de beton care-i separa pe bine-dispusii ce cantau “Pusca si cureaua lata” de mine. M-am oprit si am sarit, poate-poate reusesc sa-i vad. Dar nu.. nu i-am vazut, in schimb m-a vazut pe mine un batran care era la 25 de metri in fata. Avea o caciula alba in cap si parea ca merge spre casa, cand am trecut pe langa el s-a oprit si s-a uitat mai atent la mine. Mersul meu de smecher cu pasi mari si grabiti era prea rapid pentru inelul sau de focus, astfel m-am pierdut in profunzimea de camp.

M-am ferit de boul care mai apoi nu a semnalizat cand a schimbat directia de mers, avea numar de Romania. Un alt tip - singur in masina - a trecut pe langa mine si a semnalizat intentia de schimbare a directiei de mers atunci cand a luat-o spre dreapta, asta avea numar de Franta, dar nicio sansa sa fie Francez. Daca era Francez, ce sa caute el in Velenta?

Am ajuns acasa. M-am enervat iar pe gunoiul asta de monitor. Niciodata nu se porneste din prima, cred ca trebuie sa tot apas pe buton de 20 de ori (e o problema la tubul catodic presupun, daca e careva cu electronica si a ajuns la randul asta il rog sa-mi dea niste sfaturi - adica unde sa-l lovesc si cat de tare, ca sa-si revina) pana sa pocneasca de tot.

Am intrat iar pe “mess”, pe cele 2 forumuri pe care activez in prezent, pe pagina de statistici a traficului meu, pe mail si am deschis programul de astrograme(asta e tot timpul deschis, ce tare! acum constientizez pentru prima data obiceiul asta. mi-e frica sa nu dispara acum).

M-am prostit iar si m-am apucat de administrat servere de Counter-Strike, asta pentru atunci cand ma trezesc si nu am cu cine socializa.

Mi-as lua un Lamborghini, dar nu am destula vointa si, cred ca, nici destui bani.
Cand ai un Lamborghini poti sa ai parte de cele mai spirituale placeri.

Subconstientul meu proceseaza in acest timp alta dorinta, dorinta care in curand se va implini. Vedem dupa, cum rezolvam si cu Lamborghini.

Am pornit din casa in jurul orei 8. Aveam musafiri in camera mare, insa eu nu sunt o fire prea sociabila atunci cand vine vorba de persoane necunoscute, totusi, eu am parasit apartamentul si m-am dus inspre zona Nufarul. Traseul e acelasi de cand a inceput constructia Carrefour in spate la Lotus, constructie care mi-a obstructionat calea directa de acces catre centrul comercial.

Trebuie sa ocolesc de fiecare data un camion verde, un rablament imputit care nu face altceva decat sa-mi stea mie in drum, si sa am grija sa nu primesc vreo piatra in cap de la tiganii din zona. Mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu tinta unor copii de tigani, insa cum eu sunt omul potrivit la timpul si locul potrivit, pietrele nu m-au atins deloc.
Masinile de tigani stateau cuminti aliniate pe marginea carosabilului proaspat renascut alaturi de cainii care nu pazeau nimic.

Bluza era incomoda, probabil m-am mai ingrasat de cand nu am mai mancat, iar cureaua din blugi era prea stransa, simteam o stare de inconfort. Fiecare geam era un prilej de a ma uita si de a-mi admira frumusetea faciala.
Aproape ca am ajuns in spate la Lotus, mergeam pe strada de la Elka si ma priveam in continuare in geamurile masinilor. Mi-am scos tricoul din blugi ca deja era enervant, a trebuit sa-l aranjez caci in spate dadea sa iasa pe sub bluza groasa si nasoala care o aveam pe mine.
Trecand de conductele imaginare, caci acum nu mai sunt acolo, am ocolit groapa imensa care a fost sapata pentru a turna fundatia Carrefour. S-au simtit deranjati baietii de la constructii ca tot veneau masini de taxi prin spatele magazinului, fapt ce a dus la montarea unei bariere exact la sosea.

Ajuns la bariera m-am intalnit cu Eugen, un tip spiritual, un suflet evoluat cu care nu am stiut ce sa comunic, probabil nu eram la fel de inspirat ca acum. Il asteptam pe Ovidiu, acest dandy venea fara nicio grija si fredonand melodii de rock, boem fiind. L-a salutat pe Eugen si pe baietii cu care acesta era (eu sunt un nesimtit, nu i-am salutat), a schimbat cateva vorbe si am mers mai departe.

Am intrat in Lotus. Pe un ghiveci de flori, caci am impresia ca acum e la moda sa faci din ghivece de flori artificale - banci, i-am zarit curul pe jumatate iesit al unei domnite.

Urmeaza apoi o perioada pe care o cenzurez.

Revin. Am intrat in Diverta, aproape fiecare expeditie prin Lotus are ca punct de oprire si Diverta, pentru a studia cartile, caci de cumparat nu am bani tot timpul. S-a revenit la ideea de raft singular pentru sectiunea de “Autoeducare”, asta dupa ce cateva zile(poate chiar o saptamana) era pus laolalta cu “Arta”. Cartile au coperti foarte tari si sunt foarte frumos tehnoredactate(cred ca asa ii zice), in special cele de la editura PUBLICA, insa si pretul e pe masura.

M-am intors acasa. Pe drum regretam faptul ca nu am castile la telefon pentru a asculta melodiile mele energizante, un gand satanic mi-a venit in minte - sa ascult la telefon fara casti, insa era un gest care depasea nivelul meu de penibilitate. Am preferat sa ascult cantarea stelelor si susurul tobelor de esapament.

Nu aveam energia necesara pentru a alerga, deseori alerg drumul spre casa scurtand astfel timpul si mentinandu-mi starea atletica de invidiat.

Va apreciez daca ati reusit sa cititi asta pana la capat. Voiam sa va demonstrez cat de multe lucruri se pot vedea in decursul a doua ore si cat mult se poate scrie la un rezumat. Acesta este si un exercitiu pentru spirit, orice incercare de aducere aminte a unui eveniment (in special a evenimentelor petrecute in ziua ce tocmai s-a incheiat) “tonifica” atentia secundara si sporeste atentia la detaliile care constituie de fapt viata.