Nu pot sa inteleg copiii si copilele care se screm sa fie extraordinari. Mi-e greata de toti acesti “artisti” care iubesc sa se pozeze in alb negru si sa se joace cu contrastul pentru a da un aer mirobolant snapshotului.

Fete care se pozeaza cu fructe in mana, fete care-si fac poze la cap in speranta, ori in iluzia, ca pe cineva ar interesa asa ceva ori ca cineva ar aprecia un asemenea cacat.

De asemenea nu intereseaza pe nimeni fotografiile tale imbecile care nu au nimic de transmis, cu exceptia nudurilor care transmit un mesaj clar - stimularea apetitului sexual.

Eu nu cred ca arta e mai presus decat observarea practica, materialista. Arta e lipsa logicii, iar eu urasc lipsa logicii. (am o logica inclusiv in imaginatie)
Pentru ca lucrarea ta sa capete o eticheta de “lucrare artistica” trebuie sa tii cont de MODA PERIOADEI IN CARE TRAIESTI (si de tehnicile de compozitie, incadrare - deci tot niste limitari). Acum e la moda fotografia alb-negru invechit ori culorile verzulii. Cand aplici un balans de culoare in favoarea verdelui si galbenului, se poate spune ca esti un artist numa bun de bagat in anticamera celebritatilor.

Ne-o pus Dumnezeo sa ne nastem intr-o perioada in care s-au inventat hipiotii, acei oameni pe care-i vedeti pe strada in tenisi cum probabil aveau si bunicii vostri si in haine tutti-frutti, cu buline ori cu dungi, cu genti de postas si cu freze extraordinare. Acestia sunt teribilistii care se screm sa fie artisti, sa fie bagati in seama si sa traiasca in armonie cu aproapele.

Fiti naturali, treziti-va din somnul vietii si incercati intotdeauna sa gasiti o modalitate subtila de a iesi in evidenta, fara a urla prin megafonul penibilului.

Va vorbesc altadata despre revelatia adusa de arta (adevarata).